Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Alice Cooper consideră că hiturile trebuie neapărat interpretate în concert

De asemenea, artistul ne explică și motivația din spatele turneului organizat alături de Halestorm și Motionless In White.

marți, 25 iunie 2019

Într-un interviu acordat postului radio The RATT, legendarul Alice Cooper și-a exprimat opinia despre interpretarea hiturilor arhi-cunoscute în cadrul fiecărui concert.

„Îmi amintesc două incidente din perioada în care abia îmi începeam cariera,” spune el. Artistul povestește cum Jimi Hendrix i-a declarat că „dacă trebuie să mai interpreteze o dată Foxy Lady va înnebuni”, dar și despre cum David Bowie i-a zis că va organiza un turneu în care nu va interpreta niciunul dintre hituri. „M-am gândit să o să îl urască fanii pentru asta,” continuă Cooper. „Mereu am interpretat hiturile. După ce interpretezi hiturile, exact cum sunt pe album, adaugi hiturile de scenă – piese precum Feed My Frankenstein și The Ballad Of Dwight Fry. Trebuie să distrezi publicul și cu piese teatrale. Apoi, odată la ceva timp, adaugi și cântece la care nu se așteaptă nimeni”.

Artistul va pleca în turneu alături de Halestorm și Motionless In White, motivul invocat de Cooper fiind acela că vrea ca trupa lui să cânte pentru o audiență mai tânără. „Ei au auzit despre legendarul Alice Cooper. Acum vreau să îmi vadă spectacolul”.

Foto: Guliver/Getty Images

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
4 ore în urmă