Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

John Cooper (Skillet) consideră că muzica formației derivă din viziunea lui asupra vieții

Muzicianul declară că, până de curând, nici nu a realizat că materialul pe care îl lansează are un mesaj pozitiv, fiind derivat din personalitatea lui.

duminică, 18 august 2019

John Cooper, vocalistul americanilor de la Skillet, a vorbit pentru postul radio The X Rocks despre ADN-ul Skillet – inspirația pentru muzica pe care o creează și mesajul constant transmis de-a lungul anilor. 

„ADN-ul Skillet rezultă în mare parte din personalitatea mea și din viziunea pe care o am asupra vieții,” spune Cooper. În mintea sa, el vede două variante de abordare a momentelor nasoale – poți să te convingi că nu va fi niciodată mai bine sau poți să lupți pentru a nu deveni o persoană cinică și depresivă pe motiv că nu ai făcut ce ți-ai dorit.

„Legendary”, una dintre melodiile reprezentative ale celui mai recent disc al formației, „Victorious”, transmite exact același mesaj. „Victorious” a apărut pe 2 august, prin intermediul casei de discuri Atlantis.

Dintr-un interviu acordat de Cooper-el celor de la Billboard, am aflat că acesta a fost primul disc produs aproape în totalitate de artist alături de soția sa (și chitarista trupei), Korey Cooper.

„Melodia asta este dedicată tuturor persoanelor care ne-au spus că Skillet nu o să aibă succes,” a spus solistul despre „Legendary”. Ne-au spus că suntem prea creștini. Prea frumușei. Aveam prea multe fete în formație, prea mult pian. Era prea melodios. Prea așa și pe dincolo, dar 23 de ani și zece albume mai târziu, suntem oameni care chiar nu erau preconizați să mai facă muzică,” a continuat John.

Iată și lista completă de melodii a materialului „Victorious”:

  1. Legendary
  2. You Ain't Ready
  3. Victorious
  4. This Is The Kingdom
  5. Save Me
  6. Rise Up
  7. Terrify The Dark
  8. Never Going Back
  9. Reach
  10. Anchor
  11. Finish Line
  12. Back To Life

Foto: Facebook

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
peste 27 de minute