Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Dave Mustaine, optimist în ceea ce privește starea de sănătate

Dave Mustaine, care a fost recent diagnosticat cu cancer la gât, spune că medicii săi „sunt foarte pozitivi” în ceea ce privește progresul său.

marți, 17 septembrie 2019

Liderul Megadeth, în vârstă de 57 de ani, și-a anunțat diagnosticul de cancer pe 17 iunie pe rețelele de social media. La vremea respectivă, el a spus că a început deja tratamentul, ca parte a unui plan pe care medicii săi îl considerau avea o „rată de succes de 90%”.

Deși cea mai mare parte a datelor anunțate anterior din turneul Megadeth din anul 2019 a fost anulată, pentru ca Dave Mustaine să își poată continua tratamentul, Megacruise, croaziera rock programată să aibă loc în perioada 13-19 octombrie, se va ține.
Trupa va face parte din ea unele forme.

Mesajul lui Dave Mustaine publicat aseară pe rețelele sociale cu privire la condiția sa este următorul:

Foto: Getty Images/ Guliver.

Rock News

Mai mult
The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch
Rock News

The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch

Trupa a anunțat că noua ediție va fi lansată pe 13 noiembrie, la două zile după aniversarea oficială a piesei, care a apărut pe 11 noiembrie 1996.

Anca Niță
7 ore în urmă