Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

The Darkness anunță noi concerte pentru anul viitor

Prima parte a turneului de anul viitor va avea loc pe teritoriu european, urmând ca din martie formația să își încânte fanii nord-americani.

joi, 16 decembrie 2021

Anul viitor se anunță a fi unul foarte ocupat pentru formația The Darkness pe motiv că artiștii vor pleca la drum într-o călătorie muzicală. După cum anunță publicația online Heavy Consequence, grupul a stabilit că va pleca în turneu în America de Nord pe la începutul lunii martie, iar ultimul concert din acest turneu va avea loc (momentan) spre sfârșitul lui aprilie. Alături de ei, i-au invitat să împartă scena și pe The Dead Deads.

Britanicii plănuiesc să își promoveze, prin intermediul celor peste treizeci de spectacole deja anunțate, cel mai recent album – „Motorheart”. Treaba e că ei deja se află în turneu prin Marea Britanie, urmând ca planurile să îi aducă și pe teritoriu european. Începând cu luna ianuarie, The Darkness își vor începe drumul prin Europa, urmând să treacă prin Portugalia, Spania, Elveția, Italia, Austria, Germania, Suedia și Olanda.

„Motorheart” a apărut pe piață la data de 19 noiembrie și ne-a adus nouă cântece îndrăznețe:

  1. Eastbound
  2. Sticky Situations
  3. The Power And The Glory Of Love
  4. It's Love, Jim
  5. Welcome Tae Glasgae
  6. Motorheart
  7. Jussy's Girl
  8. Nobody Can See Me Cry
  9. Speed Of The Nite Time

Foto: Facebook, The Darkness

Rock News

Mai mult
The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch
Rock News

The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch

Trupa a anunțat că noua ediție va fi lansată pe 13 noiembrie, la două zile după aniversarea oficială a piesei, care a apărut pe 11 noiembrie 1996.

Anca Niță
4 ore în urmă