Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Shinedown anunță noi concerte pentru toamna asta

Artiștii de la Shinedown au extins turneul de promovare a discului „Planet Zero” cu câteva spectacole.

luni, 21 martie 2022

Americanii de la Shinedown urmează să ne ofere cel de-al șaptelea album de studio din carieră luna viitoare, iar fanii probabil așteptau deja cu nerăbdare să mai afle câteva vești despre treaba asta. Uite că trupa nu dezamăgește – băieții au anunțat noi concerte pentru anul ăsta, relatează Loudwire.

Concertele nou-anunțate vor avea loc toamna asta pe teritoriu nord-american, pe scenă urmând să mai urce Jelly Roll și John Harvie.

Până atunci, însă Shinedown urmează să ajungă și pe continentul european, începând cu participarea la festivalurile Rock im Park și Rock am Ring din Germania. Artiștii își vor continua traseul prin Ungaria, Marea Britanie, Olanda, Franța și Belgia. Selecția este puțin zgârcită, dar ne descurcăm și noi cu ce putem. Detalii despre concertele europene găsești mai jos.

Noul album pus la cale de Shinedown, intitulat „Planet Zero”, va apărea pe piață la data de 22 aprilie. Muzicienii au lansat deja prima piesă extrasă de pe disc – sub același nume. De piesa „Planet Zero” te poți bucura la sfârșitul articolului.

Iată unde îi vei putea vedea vara asta pe Shinedown:

3 iunie: Nuremberg, Germania (Rock im Park)

3 iunie: Nuremberg, Germania (Rock am Ring)

7 iunie: Budapesta, Ungaria (cu Iron Maiden)

9 iunie: Hamburg, Germania

11 iunie: Donington, Marea Britanie (Download Festival)

13 iunie: Belfast, Marea Britanie (cu Iron Maiden)

16 iunie: Utrecht, Olanda

17 iunie: Clisson, Franța (Hellfest)

18 iunie: Dessel, Belgia (Graspop Metal Meeting)

Foto: Facebook, Shinedown

Rock News

Mai mult
Duff McKagan, despre Lemmy, primele concerte Guns N’ Roses și momentele care au rămas în istoria rockului
Rock News

Duff McKagan, despre Lemmy, primele concerte Guns N’ Roses și momentele care au rămas în istoria rockului

Duff McKagan, basistul Guns N’ Roses, a povestit despre întâlnirea sa cu Lemmy, influența pe care liderul Motörhead a avut-o asupra lui și câteva dintre cele mai puternice momente ale carierei sale. De la primele concerte Guns N’ Roses la Londra și apariția de la Donington din 1988 până la ultimul concert Black Sabbath de la Villa Park, McKagan își amintește de oamenii și experiențele care i-au marcat parcursul în rock.

Anca Niță
peste 2 ore