Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

„Holy Diver”, albumul DIO, certificat dublu platină în S.U.A.

Albumul de debut al lui DIO, „Holy Diver”, a fost recent certificat dublu platină de către RIAA (Recording Industry Association of America) pentru vânzări de peste două milioane de copii.

miercuri, 27 aprilie 2022

Lansat inițial pe 25 mai 1983, „Holy Diver” a fost lăudat de critici drept cel mai bun disc al lui DIO și un clasic pentru genul heavy metal. LP-ul a fost certificat aur în S.U.A. pe 12 septembrie 1984 și platină pe 21 martie 1989.

„Holy Diver” a reintrat în topul Billboard 200 în mai 2010 – la scurt timp după ce solistul trupei, Ronnie James Dio, a murit de cancer la stomac – pe locul nr. 149.

În prezent, RIAA acordă certificarea de „aur” pentru 500 000 de unități vândute, „platină” pentru 1 milion de unități vândute și un „diamant” pentru peste 10 milioane de unități vândute.

Foto> Getty Images/ Guliver.