Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Ann Wilson nici nu contemplează ideea de a se retrage

„Nu îmi pot imagina ce aș face [n.r. în cazul în care m-aș retrage] pentru că fac muzică de când aveam vreo paisprezece ani,” a declarat solista Ann Wilson într-un interviu recent.

luni, 9 mai 2022

Deși nu se vedea făcând parte din scena muzicală după mai mult de cinci decenii de activitate atunci când era tânără, solista Heart, Ann Wilson, mărturisește că nu are de gând să se retragă – nici măcar nu a contemplat opțiunea asta, relatează Ultimate Classic Rock.

„La început, când aveam vreo douăzeci și patru sau douăzeci și trei de ani, nu mă gândeam nici că o să apuc treizeci de ani – doar din cauza faptului că așa sunt tinerii,” explică ea. „Știi, vezi oameni la cincizeci, șaizeci, șaptezeci de ani și te gândești că ai prefera să mori înainte de a îmbătrâni. Dar, după cum s-a dovedit, toate erele diferite, fiecare transformată în alta, m-au educat și m-au împlinit. Așa că mă bucur că am rămas prin preajmă pentru asta. Mă bucur mult”.

Tocmai de aceea, artista nu vrea cu niciun chip să se retragă. „Ideea de a mă retrage este foarte departe de a face parte din gândurile mele,” recunoaște Ann. „Nu îmi pot imagina ce aș face [n.r. în situația aia] pentru că fac muzică de când aveam vreo paisprezece ani. Așa că e mai mult o chemare pentru mine, decât un job din care te retragi înainte să mergi în Margaritaville. Pur și simplu nu sunt făcută așa,” susține ea.

Cel mai recent album de studio al artistei, „Fierce Bliss”, a apărut pe piață în prima zi a lunii trecute. Acesta ne-a adus un mix de coveruri și piese originale, unsprezece la număr (via Sonic Perspectives):

  1. Greed

  2. Black Wing

  3. Bridge of Sighs

  4. Fighten for Life

  5. Love of My Life (feat. Vince Gill)

  6. Missionary Man

  7. Gladiator

  8. Forget Her

  9. A Moment in Heaven

  10. Angel’s Blues

  11. As the World Turns

Foto: Criss Cain (via Facebook, Ann Wilson)

Rock News

Mai mult
The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch
Rock News

The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch

Trupa a anunțat că noua ediție va fi lansată pe 13 noiembrie, la două zile după aniversarea oficială a piesei, care a apărut pe 11 noiembrie 1996.

Anca Niță
peste 2 ore