Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

50 de ani de la „The Dark Side Of The Moon”, albumul Pink Floyd care a schimbat fața muzicii

De jumătate de secol, avem imprimată în minte imaginea luminii care strălucește printr-o prismă și apare ca un spectru de culori și fredonăm piesele unui album care a intrat în istorie

joi, 2 martie 2023

Ieri l-am sărbătorit, azi îl contemplăm. Iată, s-au împlinit 50 de ani de la lansarea unei piese de rezistență din repertoriul rock-ului. „The Great Gig In The Sky” mi-a schimbat percepția asupra formelor pe care rock’n’roll-ul le poate lua. Piesa asta dovedește, chiar și la 50 de ani de la geneză, că muzica, lăsând stilurile la o parte, are o putere de tsunami, care ia orice formă, exact ca apa, și se înalță pe curenții care, parcă, se nasc din nimic. 

După cum v-am informat, Roger Waters dorește să dea o nouă viață acestui album. Lucrează la reînregistrarea întregului material, considerând că varianta originală a fost pe alocuri neînțeleasă. Și așa, dintr-un izvor pot curge multe idei, interpretări și sensuri. 

Roger Waters a anunțat că va lansa o reînregistrare a albumului „The Dark Side Of The Moon”
Rock News

Roger Waters a anunțat că va lansa o reînregistrare a albumului „The Dark Side Of The Moon”

Roger Waters, fostul component Pink Floyd, a dezvăluit că lucrează la o variantă reimaginată a albumului emblematic „The Dark Side of The Moon”, care va fi lansată la primăvară

joi, 9 februarie 2023

După lansarea sa, la sfârșitul lunii martie 1973, „The Dark Side Of The Moon” a urcat rapid în clasamentele britanice, ajungând pe locul 2 aproape instantaneu. În America a fost primul album al trupei care a intrat în topuri și a ajuns pe locul 1 în aprilie, timp de o săptămână. A rămas în Top Billboard 200 Albums până în 1988, dar, după o perioadă în care așa-numitele „albume de catalog” fuseseră excluse, a revenit în 2009.

Din topul meu personal, și din cele alcătuite de milioane de fani, nu a mai ieșit niciodată. 

Rock News

Mai mult
The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch
Rock News

The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch

Trupa a anunțat că noua ediție va fi lansată pe 13 noiembrie, la două zile după aniversarea oficială a piesei, care a apărut pe 11 noiembrie 1996.

Anca Niță
o oră în urmă