Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Valeriu Nicolae, despre minunățiile de la Nucșoara

Cristian Hrubaru l-a invitat ieri pe Valeriu Nicolae în emisiunea „Rock Driver”, pentru a discuta despre casa ridicată cu ajutorul Bikers For Humanity la Nucșoara și despre festivalul caritabil „Livada Cu Stele”

marți, 29 august 2023

„Valeriu Nicolae ne molipsește cu bine”, așa a spus Cristian Hrubaru ieri, în emisiunea „Rock Driver”, a cărei temă a fost ce se mai întâmplă la Nucșoara acum. Invitatul a povestit că se lucrează la ultimele detalii pentru a asigura toate condițiile necesare următoarei tabere și a mai anunțat că, în weekend, va avea loc „Livada Cu Stele”, un festival caritabil. 

În primul rând, trebuie menționat că 450 de motocicliști, voluntari Bikers For Humanity, au ridicat în doar 11 luni casa de la Nucșoara, un spațiu care poate schimba soarta mai multor copii în situații dificile. Asociația Casa Bună a fost susținută de mulți oameni săritori, după cum a povestit Valeriu Nicolae. „O bună parte din România e foarte, foarte mișto”, a declarat invitatul, despre persoanele care au dat o mână de ajutor. 

În perioada 1-3 septembrie, tot la Nucșoara, se pregătește festivalul caritabil „Livada Cu Stele”. Scopul este acela de a strânge fonduri pentru construcția „Grădiniței Bune” din Ferentari și pentru costurile operaționale pe un an de zile. Pe lângă serile de concert, cu artiști care vor cânta „pro bono” pe scena de la Nucșoara, se vor organiza ateliere pentru copii, excursii și dezbateri cu jurnaliști de investigație. Iată lista artiștilor care vor cânta la „Livada Cu Stele”.


De ce „Grădinița Bună”? Pentru o introducere mai bună și mai lină a copiilor în sistemul școlar primar. Copiii care nu se duc la grădiniță înainte să intre în clasa I, se descurcă mai greu și devin demoralizați mai ușor. „Grădinița Bună” ar putea reprezenta o șansă în plus, pentru prichindei, la un parcurs mai natural în sistemul de educație.

Mai multe detalii despre „Livada Cu Stele”, aici. Accesați pagina oficială a Asociației Casa Bună, pentru informații despre proiecte și noutăți. 


Rock News

Mai mult
The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch
Rock News

The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch

Trupa a anunțat că noua ediție va fi lansată pe 13 noiembrie, la două zile după aniversarea oficială a piesei, care a apărut pe 11 noiembrie 1996.

Anca Niță
5 ore în urmă