Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Morning Glory

Meteosensibilitatea actorilor, cu Busu și Marius Rizea

A fost însorit în studioul Rock FM azi-dimineață, în ciuda vremii de afară. Busu și actorul Marius Rizea au venit la „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și au vorbit despre piesa de teatru în care vor juca și despre cele mai mari greșeli pe care le poți face, atunci când prezinți vremea

marți, 19 martie 2024

Ne schimbăm cauciucurile de iarnă sau mai așteptăm? Punem cort pentru nunta din octombrie? Ne măcinau de mult timp întrebările astea. De aceea, gloryoșii i-au chemat la matinal pe Busu și pe Marius Rizea. Cine putea fi mai potrivit?

Printre altele s-au discutat și cele mai mari greșeli pe care le poți face atunci când prezinți starea meteo. „Nu îmi place expresia «pe alocuri»”, a susținut Busu. Acesta a adăugat faptul că cel mai bine e să fii exact atunci când te referi la vremea pe regiuni ale țării. „Nu îmi place nici când ies din cadru”, a continuat invitatul. La schimbările de cameră, într-un moment de neatenție, poți ieși cu ușurință din cadru și, atunci, ce se vede la televizor e o mână plutitoare care indică locuri pe hartă. 

„S-au revoltat oamenii vreodată față de vremea pe care o prezinți?”, a întrebat Exarhu. Busu a povestit că știe glumele în care e pomenit, atunci când vremea e imprevizibilă. Prezentatorul a povestit și două episoade de la piață. În primul, a fost întrebat „Nenea Busu, să scot sfecla din pământ sau va ploua curând?”. Cea de-a doua poveste se întâmpla într-un august torid. Cineva l-a întrebat dacă va trebui să  instaleze un cort la nunta fiicei sale, din februarie. 

Marius Rizea a susținut că el ar prezenta vremea altfel. Actorul a spus că ar încerca să aducă la viață, prin exerciții de actorie, temperaturile și stările meteo despre care ar vorbi pe post. Realizatory au fost de acord că, o astfel de interpretare, ar avea mult succes.


Pe cei doi invitați îi veți putea vedea pe scena Sălii Luceafărul, pe 29 martie, la premiera piesei „Răpire” de Fran Nortes, în regia lui Daniel Hara. 

Rock News

Mai mult
The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch
Rock News

The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch

Trupa a anunțat că noua ediție va fi lansată pe 13 noiembrie, la două zile după aniversarea oficială a piesei, care a apărut pe 11 noiembrie 1996.

Anca Niță
5 ore în urmă