Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

S-au anunțat trupele din deschiderea concertului Nightwish de la București

Trupele Fallen Arise, din Grecia, şi A Tear Beyond, din Italia, vor cânta, pe 17 august, în deschiderea concertului pe care formaţia finlandeză Nightwish îl va susţine la Bucureşti.

duminică, 29 iulie 2018

Nightwish revine după 3 ani în România la Romexpo, în aer liber pentru un concert memorabil. Showul face parte din turneul mondial "Decades", în care trupa sărbătorește 20 de ani de activitate și se va bucura de o producție de excepție.

Fallen Arise a fost fondat în urmă cu aproximativ zece ani, în Atena. Grupul symphonic metal a debutat discografic în 2013 şi a lansat în total două albume şi un EP.

Trupa a cântat pe aceleaşi scene cu Paradise Lost, Moonspell, Destruction, Katatonia şi Pain of Salvation.


Originar din Vicenta, A Tear Beyond abordează un stil muzical combinat: gothic şi industrial. Grupul a lansat trei albume în deceniul de existenţă şi a cântat alături de Fleshgod Apocalypse, At The Gades, Anthrax şi Enslaved.

Biletele pentru concertul de la Romexpo au preţuri cuprinse între 149 şi 300 de lei şi pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro. În ziua concertului, ele vor costa între 159 şi 320 de lei.

Rock News

Mai mult
The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch
Rock News

The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch

Trupa a anunțat că noua ediție va fi lansată pe 13 noiembrie, la două zile după aniversarea oficială a piesei, care a apărut pe 11 noiembrie 1996.

Anca Niță
8 ore în urmă