Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Skillet: John Cooper pune bazele trupei Fight The Fury

Fight The Fury este o trupă care va fi pe gustul celor cărora le plac melodiile mai heavy ale Skillet, dar care vor ceva mai mult de atât, „un disc super-heavy”.

joi, 20 septembrie 2018

Solistul Skillet, John Cooper, s-a hotărât să pună bazele unei noi formații, însă, evident, nu va fi singur în completarea acestui proiect. Lui Cooper i s-au alăturat chitaristul John Panzer III, toboșarul Jared Ward, dar și un coleg din Skillet, chitaristul Seth Morrison. Primul disc al noului grup va apărea pe piață prin intermediul casei de discuri Atlantic Records, însă restul detaliilor vor fi publicate în săptămânile ce urmează.

Însă, de ce a creat Cooper o nouă formație? „Este o parte a mea și a muzicii mele pe care nu am ocazia să o aduc la suprafață prea des,” spune solistul într-o declarație de presă. „Mă readuce în perioada în care abia descoperisem metalul și îmi amintește motivele pentru care m-am îndrăgostit de muzică”.

Conform cântărețului, Fight The Fury este o trupă care va fi pe gustul celor cărora le plac melodiile mai heavy ale Skillet, dar care vor ceva mai mult de atât, „un disc super-heavy”.

Primul turneu Fight The Fury va începe în decembrie, în Rusia.

Foto: Facebook

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
o oră în urmă