Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Manowar: „Into Glory Ride” și „Hail To England” au fost relansate

Pe lângă asta, băieții vor lansa și un EP cu material fresh, „Final Battle I”, peste două luni.

duminică, 31 martie 2019

Cel de-al doilea disc din cariera formației Manowar, „Into Glory Ride” (1983), unul dintre cele mai brutale materiale discografice ale băieților, și „Hail To England” (apărut la șase luni după albumul abia menționat) au fost relansate după ce băieții s-au ocupat de remixare și remasterizare. Piesele care le-au adus americanilor un loc în inimile fanilor au fost transpuse din format analog în format digital, melodiile având acum mai multă forță și claritate.

Cele două ediții relansate sunt deja disponibile la standurile cu merch ale trupei la toate concertele susținute în cadrul turneului actual. De asemenea, acestea pot fi achiziționate online în format fizic sau digital.

Manowar au confirmat că vor lansa și un EP cu material fresh, „Final Battle I”, care va fi disponibil în magazine și on-line (Amazon, Google Play) începând cu 30 mai și cu o zi mai devreme pe iTunes.

Vor exista cu siguranță alte două materiale discografice care să continue povestea, „The Final Battle II” și „The Final Battle III”. Detalii despre ele vor fi anunțate ulterior, seria fiind inspirată de experiențele Manowar din turneul „The Final Battle”.

Americanii au confirmat un spectacol în Bulgaria, la Sofia, în vara acestui an. Întoarcerea trupei în Bulgaria după aproape 10 ani va avea loc pe 16 iunie 2019 la Arena Armeec.

„The Final Battle World Tour 2019” a început pe 25 februarie cu un setlist ce cuprinde numai piese una și una. 

Foto: Facebook

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
peste 36 de minute