Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Gibson lansează modelul de chitară Doubleneck folosit de Slash

Gibson au planificat lansarea unei replici exacte a faimosului instrument care l-a ajutat pe Slash să capete renumele pe care îl are – chitara EDS-1275 Doubleneck din 1966.

joi, 12 septembrie 2019

Conform Gibson, chitara asta l-a ajutat pe artist să își diversifice sunetul, fiind cumpărată în 1990 din Indiana, dintr-un mic magazin de muzică, și pusă instant la treabă.

Dacă simți că ar arăta bine în colecția ta, trebuie să te anunțăm că, pe lângă prețul piperat, un alt impediment este caracterul limitat al producției. Numai 125 de astfel de instrumente produse în Nashville vor fi puse în vânzare, acestea fiind semnate de Slash în persoană.

Revenind, totuși, la preț, dacă nu te scalzi în bani, nu prea ai șanse să pui mâna pe așa ceva. După cum relatează Guitar World, vânzătorii retail estimează un preț de aproximativ 18.000 de dolari americani, deși cel adevărat ar scădea până la puțin peste 13.000.

Pe Slash am avut ocazia să îl vedem live în București de două ori – prima oară în 2013 și a doua oară în 2015. În ambele spectacole a fost însoțit de colaboratorii săi, Myles Kennedy și The Conspirators. De asemenea, în ambele concerte, grupul a alternat coveruri după melodii legendare Guns N' Roses cu material lansat de grup și cu piese ale lui Slash (sau Slash’s Snakepit).

Foto: Rolling Stone, Gibson

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
5 ore în urmă