Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Stone Gossard (Pearl Jam) oferă detalii despre noul disc al trupei sale

Deși prima melodie extrasă de pe disc ne-a surprins (plăcut), Gossard declară că restul pieselor vor respecta, în mare parte, stilul formației.

duminică, 26 ianuarie 2020

Săptămâna trecută ți-am adus niște vești care, după părerea noastră, nu pot fi clasificate decât sub categoria „geniale”. Muzicienii de la Pearl Jam au lansat „Dance of the Clairvoyants”, prima melodie de pe discul complet pe care îl pun la cale, pe numele său „Gigaton”. Aceasta are un iz mai electronic decât ne-au obișnuit băieții, dar, conform publicației Louder, restul pieselor se vor mula mai bine pe așteptările fanilor.

Într-un interviu acordat pentru Zane Lowe, chitaristul Stone Gossard a declarat că noul album va fi de o varietate care va fi pe placul publicului. „Există, cu siguranță, câteva piese care clar sunt rock. Sunt și câteva balade [...] foarte simple. Are de toate. Și ne caracterizează,” mărturisește muzicianul.

Cât despre persoanele care au fost în spatele discului, Gossard declară că a fost munca trupei. „Chiar l-am făcut pe cont propriu. Solistul Eddie Vedder a făcut o treabă super bună. Aveam o grămadă de piese, iar el le-a mixat și le-a selectat pe cele care chiar aveau să fie speciale”. După spusele lui Stone, Eddie s-a descurcat de minune cu alegerile, reușind să scoată în evidență personalitățile tuturor membrilor formației.

Discul „Gigaton”, în toată diversitatea și splendoarea sa, va apărea pe piață la data de 27 martie.

Foto: Facebook, Pearl Jam, Karen Loria

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
2 ore în urmă