Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Machine Head au reprogramat turneul european

Concertul din București a fost reprogramat pentru sfârșitul lunii octombrie, la Arenele Romane.

miercuri, 8 aprilie 2020

Multe planuri au fost amânate sau chiar anulate din cauza pandemiei de COVID-19. Printre ele se numără și turneul european al americanilor de la Machine Head, după cum ne anunță Metal Hammer. Acesta ar fi trebuit să se desfășoare între lunile aprilie și iunie, însă aproape toate concertele au fost amânate pentru lunile octombrie și noiembrie.

Din păcate, câteva dintre spectacolele inițiale au fost pur și simplu anulate, după cum declară muzicienii. „Deși suntem foarte fericiți să anunțăm aceste date reprogramate și abia așteptăm să vă vedem, câteva dintre concerte au fost imposibil de reprogramat și, având în vedere pandemia actuală, vom monitoriza cu atenție situația pentru a ne asigura că este fezabil să facem asta”.

Aproape toate spectacolele anunțate, spun artiștii, vor fi susținute în amplasamente în care nu vor putea intra mai mult de zece persoane, deși își pun speranța în ameliorarea situației până atunci.

Turneul „Burn My Eyes” a fost organizat cu ocazia aniversării de 25 de ani de la lansarea albumului de debut al Machine Head, după care a fost denumit turneul.

Concertul din București a fost reprogramat pentru data de 31 octombrie, la Arenele Romane.

Foto: Facebook, Machine Head

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
o oră în urmă