Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Deftones: Chino Moreno povestește despre apariția albumului „White Pony”

Despre dorința de a urma un instinct în ciuda dorințelor pieței, ne povestește chiar solistul Deftones la două decade după lansarea discului „White Horse”.

joi, 25 iunie 2020

Cel de-al treilea album al americanilor de la Deftones, „White Pony”, a împlinit luna asta douăzeci de ani, acesta fiind, evident, un motiv de sărbătoare pentru muzicieni și fani deopotrivă. Într-un interviu acordat pentru Metal Hammer, solistul Chino Moreno a declarat că discul nu a fost atât de iubit ca acum în momentul lansării.

„Pe cât de mult fanii Deftones îl iubesc acum, nu îl iubeau atunci pentru că ne știau mai mult ca pe o trupă de nu-metal. Încercau să ne închidă în categoria respectivă,” spune Moreno. „White Pony ne-a separat de genul ăla muzical care era pe val, așa că încă simțeam că ducem o bătălie pentru a ne dobândi locul cuvenit”.

În ciuda incertitudinii, muzicienii au decis să meargă înainte cu „White Pony”, decizie care s-a dovedit a avea consecințe favorabile pentru ei. „Ăsta este motivul pentru care sunt foarte mândru de album. Dar cred și că ăsta este motivul pentru care încă are succes – pentru că ne-am urmat instinctul”.

„White Pony” va fi re-lansat anul ăsta, după cum relatează aceeași publicație, pe acesta fiind inclus un remix al piesei „Black Stallion”, realizat de DJ Shadow.

Foto: Instagram, Deftones, @erikkabik

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
3 ore în urmă