Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Concertul Slipknot de la Romexpo a fost reprogramat

Spectacolul din București va avea loc în luna iulie a anului viitor, data concretă urmând să fie anunțată odată cu toate celelalte concerte reprogramate.

luni, 27 iulie 2020

După luni întregi de incertitudine, ne revine speranța că lucrurile vor reveni la (cât se poate de) normal vara viitoare. Printre evenimentele anulate anul ăsta se numără și un concert în cadrul căruia americanii de la Slipknot ar fi trebuit să urce pe scenă în București, însă întregul lor turneu a fost amânat. Din fericire, anunță Infomusic, muzicienii au comunicat că spectacolul va avea loc în luna iulie a anului viitor, deși data exactă nu a fost comunicată încă.

Metalhead susține, într-un comunicat de presă, că data spectacolului a fost deja stabilită – mai rămâne de făcut anunțul oficial, odată ce toate celelalte date de turneu vor fi fost stabilite.

Turneul organizat de Slipknot, care ar fi trebuit să îi poarte pe muzicieni pe multiple continente, dar și într-o croazieră de excepție, a fost organizat pentru promovarea celui mai recent disc al trupei – „We Are Not Your Kind”. Acesta a apărut pe piață în luna august a anului trecut, ajungând să ocupe prima poziție a clasamentului Billboard 200, și fiind certificat cu argint în Regatul Unit al Marii Britanii pentru numărul de exemplare vândute.

Zilele trecute, trei dintre membrii Slipknot - solistul Corey Taylor, toboșarul Shawn Crahan și chitaristul Jim Root - au creat un playlist cu melodiile lor preferate. Poți vedea aici ce opere muzicale au avut onoarea de a fi incluse.

Foto: Instagram, Slipknot

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
2 ore în urmă