Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Amy Lee: Colaborarea cu Bring Me The Horizon a făcut-o pe artistă fericită

„E așa de reușită, o iubesc atât de mult,” spune Lee despre piesa „One Day the Only Butterflies Left Will Be in Your Chest as You March Towards Your Death”.

duminică, 1 noiembrie 2020

Muzicienii de la Bring Me The Horizon abia au lansat albumul „Post-Human: Survival Horror”, motiv pentru care am avut oportunitatea să ne bucurăm de câteva colaborări extrem de reușite ale băieților cu diverși artiști. Printre cei care au contribuit la disc se numără YUNGBLUD, Babymetal, Nova Twins și, nu în ultimul rând, solista formației Evanescence, Amy Lee.

Cântăreața a discutat, de curând, cu cei de la Loudwire despre colaborare, interviul fiind preluat de publicația Ultimate Guitar. Piesa lansată alături de Bring Me The Horizon, spune ea, o face foarte fericită.

„E așa de reușită, o iubesc atât de mult,” spune Lee despre piesa „One Day the Only Butterflies Left Will Be in Your Chest as You March Towards Your Death”. „M-a făcut foarte fericită instant. Am știut că trebuie să mă opresc din ce fac și să mă concentrez asupra ei puțin. A fost o evadare foarte distractivă din momentul ăla de blocaj în care mă aflam și m-a inspirat. M-a ajutat să mă simt, nu știu... frumoasă. Cântecul este frumos,” a continuat Amy, menționând, de asemenea, că este o melodie care va avea mereu un loc special în inima sa. „Am simțit că, într-un moment de blocaj ca artist, un alt artist a venit și m-a ajutat,” a mărturisit ea.

„Post-Human: Survival Horror” a apărut pe piață sâmbăta trecută.

Foto: Instagram, Evanescence

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
43 de minute în urmă