Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Jonathan Davis povestește despre lupta pe care a dus-o pentru numele „Korn”

Artistul nu ezită nici să ne explice prin ce „procedeu artistic” a inventat logoul formației.

luni, 25 ianuarie 2021

Korn nu este chiar cea mai rezonantă denumire pentru o formație de nu-metal la prima vedere – trupa și-a dovedit valoarea de-a lungul timpului, motiv pentru care publicul nici nu mai acordă mare atenție numelui care, cu o singură literă schimbată, s-ar traduce ca „porumb”.

Într-un interviu acordat pentru cei de la Revolver și preluat de publicația online Ultimate Guitar, solistul grupului, Jonathan Davis a explicat cum a fost acceptat, până la urmă, numele trupei de către managerul lor. Muzicianul povestește că l-a amenințat pe manager că, în cazul în care nu acceptă denumirea Korn pentru formație, aceasta îi va adopta numele – Larry.

„E al naibii de amuzant,” spune Davis. „Am tot întors cuvântul și l-am scris diferit, cu litera «r» invers și l-am făcut un pic înfricoșător și a funcționat. Fieldy (n.r. bas) s-a ocupat de telemarketing. Fieldy vorbea la telefon și contacta promoteri și organiza spectacole,” continuă artistul.

Când basistul a menționat că formația are nevoie de un logo, Davis nu a ezitat să își pună creativitatea la contribuție. „Am pus mâna pe un creion și o bucată de hârtie și am scris «Korn» cu mâna stângă, cum ar scrie un copil și ăla a devenit logo-ul,” povestește solistul. „Era pe o bucată de hârtie dintr-un plic”. Ulterior, băieții l-au folosit pe stickere pe care le-au lipit peste tot, trezind curiozitatea oricui le vedea.

„Cam așa am reușit să semnăm cu o casă de discuri pentru că, la momentul respectiv, nu exista internetul, nu exista nimic,” mărturisește el.

Foto: Instagram, Jonathan Davis

Rock News

Mai mult
Duff McKagan, despre Lemmy, primele concerte Guns N’ Roses și momentele care au rămas în istoria rockului
Rock News

Duff McKagan, despre Lemmy, primele concerte Guns N’ Roses și momentele care au rămas în istoria rockului

Duff McKagan, basistul Guns N’ Roses, a povestit despre întâlnirea sa cu Lemmy, influența pe care liderul Motörhead a avut-o asupra lui și câteva dintre cele mai puternice momente ale carierei sale. De la primele concerte Guns N’ Roses la Londra și apariția de la Donington din 1988 până la ultimul concert Black Sabbath de la Villa Park, McKagan își amintește de oamenii și experiențele care i-au marcat parcursul în rock.

Anca Niță
peste 2 ore