Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Ann Wilson (Heart) revine cu singleul „Tender Heart”

„Piesa asta este pentru sufletele care sunt luate prin surprindere de realitate, dar sunt în continuare blânde și inocente,” spune artista.

luni, 25 ianuarie 2021

Solista Ann Wislon a revenit cu singleul „Tender Heart”, după cum relatează cei de la Ultimate Classic Rock, iar videoclipul cu versuri poate fi urmărit mai jos. Melodia, declară Wilson într-un comunicat de presă, este rezultatul unei lupte personale care a ajuns să capete o importanță universală.

„Umanitatea se confruntă cu adevăruri inconfortabile, sfâșietoare și înfricoșătoare,” spune ea. „Piesa asta este pentru sufletele care sunt luate prin surprindere de realitate, dar sunt în continuare blânde și inocente. Sper ca oamenii să se identifice cu singleul ăsta și să simtă că nu sunt singuri,” continuă solista.

Acesta este primul cântec lansat de artistă de la apariția coverului său după  „The Revolution Starts Now”, în luna octombrie a anului trecut. Despre piesa compusă de Steve Earle, solista a discutat într-un interviu acordat pentru cei de la Songwriter Universe.

„Cred că mesajul melodiei este foarte optimist,” a declarat ea. „Este plin de energie și pozitiv. Este un mesaj care îndeamnă la reuniune, iar eu cred că este un mesaj foarte bun pentru țara noastră la momentul actual. Așa că revoluția la care mă refer aici înseamnă să ne abandonăm vechile idei de a fi polarizați în părți diferite,” a spus Wilson.

Cel mai recent album al lui Ann, „Immortal”, a apărut pe piață în 2018.

Foto: Instagram, Ann Wilson, Criss Cain

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
6 ore în urmă