Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Beartooth anunță data de lansare a noului album de studio, „Below”

Muzicienii au revenit cu cea de-a doua melodie extrasă de pe disc, aceasta beneficiind și de un videoclip pe care îl poți urmări aici.

duminică, 28 martie 2021

După ce ne-au tot zis că au terminat munca la noul album de studio, începând chiar din luna noiembrie a anului trecut, americanii de la Beartooth sunt, în sfârșit, pregătiți să ne ofere mai multe amănunte despre disc. Conform publicației Metal Hammer, muzicienii au anunțat numele materialului – „Below” –, dar și data de lansare a acestuia – 25 iunie.

De parcă nu ne făcuseră deja ziua mai bună, artiștii au revenit chiar și cu cea de-a doua melodie extrasă de pe album, „The Past Is Dead”. Alături de piesa lansată înaintea ei, „Devastation”, aceasta poate fi ascultată mai jos.

Solistul Caleb Shomo mărturisește că „The Past Is Dead” este una dintre primele cântece scrise de formație pentru noul album, aceasta fiind pusă la punct în numeroase versiuni de-a lungul ultimilor doi ani. „Videoclipul este menit să ilustreze începutul călătoriei către cele mai adânci și mai întunecate părți ale minții mele, acesta fiind combustibilul folosit pentru a crea «Below»,” declară artistul.

Albumul „Below” ne va aduce următoarele douăsprezece melodii:

  1. „Below”
  2. „Devastation”
  3. „The Past Is Dead”
  4. „Fed Up”
  5. „Dominate”
  6. „No Return”
  7. „Phantom Pain”
  8. „Skin”
  9. „Hell Of It”
  10. „I Won’t Give It Up”
  11. „The Answer”
  12. „The Last Riff”

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
o oră în urmă