Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Nikki Sixx (Mötley Crüe) a refuzat să se alăture formației Quiet Riot

Muzicianul povestește că, la momentul respectiv, a preferat să lucreze la materialul ce avea să se transforme în discul „Too Fast For Love” (1981).

vineri, 25 iunie 2021

Mötley Crüe se numără printre formațiile care au făcut istorie pe scena metal, iar fiecare dintre membrii fondatori are propria poveste – una mai tumultoasă ca alta. Basistul Nikki Sixx deja și-a publicat autobiografia „The Heroin Diaries: A Year in the Life of a Shattered Rock Star” în 2007, însă mai are câte ceva de povestit despre perioada dinainte de Crüe .

După cum relatează publicația online Ultimate Classic Rock, Sixx a povestit pentru Kerrang! Radio că a fost invitat să se alăture celor de la Quiet Riot, însă a refuzat oferta.

„Îmi amintesc că Randy (n.r. Rhoads) și Kevin (n.r. DuBrow) mă rugaseră să mă alătur trupei,” spune Nikki. „Căutau un nou basist. La momentul respectiv, aveau un contract cu o casă de discuri, cred că în Japonia,” continuă muzicianul.

Din păcate pentru Quiet Riot, Sixx avea alte treburi la momentul respectiv. Mai exact, lucra la propriul material. „Scriam multe dintre piesele ce aveau să devină Too Fast For Love (1981),” mărturisește el.

Deși Mötley Crüe au susținut „ultimul concert din carieră” în 2015, anul 2018 a venit cu vești proaspete. Muzicienii s-au ocupat de filmul „The Dirt”, înregistrând și patru melodii pentru coloana sonoră a acestuia – trei piese noi („The Dirt (Est.1981)”, „Ride With The Devil" și „Crash And Burn") și un cover după melodia „Like A Virgin” (Madonna).

De asemenea, vara viitoare, Mötley Crüe vor pleca în turneu alături de Def Leppard, Poison și Joan Jett & the Blackhearts .

Foto: Instagram, Nikki Sixx, @allanzilkowsky

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
peste 17 minute