Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

GWAR vor pleca vara asta într-un turneu european

Formația GWAR urmează să lanseze discul „The New Dark Ages” în iunie, ocazie cu care va trece și prin Europa, și pe la vecinii din Marea Britanie.

miercuri, 23 februarie 2022

Americanii de la GWAR au de gând să revină în forță pentru a scăpa de melancolia cauzată de carantină/izolare/restricții și toate cele. Muzicienii au anunțat, după cum relatează publicația online Ultimate Guitar (via Kerrang!) ca plănuiesc să ne aducă un nou album, urmând ca mai apoi să plece într-un turneu de promovare.

„Vom mătura continentul la fel cum a făcut-o ciuma,” a declarat Blóthar The Berseker, „aducând pestilență și moarte, dar și setea proprie de nesatisfăcut pentru gloria heavy metalului,” a continuat muzicianul.

Noul album semnat GWAR este intitulat „The New Dark Ages” și urmează să apară pe piață la data de 3 iunie, fiind însoțit și de un volum de benzi desenate, „GWAR In The Duoverse of Absurdity”.

Turneul GWAR va începe în iulie, băieții urmând să susțină următoarele concete:

29 iulie - Tilburg, Olanda

31 iulie - Berlin, Germania

2 august - Munchen, Germania, (Free And Easy Festival)

3 august - Turock, Essen, Germania

4 august - Wacken, Germania, (Wacken Festival)

5 august - Makowice, Polonia, (Pol'and'Rok Festival)

8 august - Dover, UK

9 august - Brighton, UK

10 august - Bristol, UK

12 august - Derbyshire, UK (Bloodstock)

13 august - Norwich, UK

14 august - Leeds, UK

16 august - Glasgow, UK

17 august - Manchester, UK

18 august - Londra, UK

Foto: Facebook, GWAR

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
peste 36 de minute