Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Morning Glory

Prima emisie de la Castel din 2023

Realizatory au început ieri emisiunile Morning Glory, ediția Electric Castle. Iată cum a decurs, pentru gloryoși, prima șuetă la Castel de anul ăsta

vineri, 21 iulie 2023

Realizatory s-au așezat cu mult entuziasm pentru prima emisiune specială de festival, în studioul cu termopane din fața castelului Banffy din Bonțida. Alături de Sergiu Floroaia și Dragoș Olteanu, au pus în temă ascultătory care mor de cald  acasă. Joi a fost o primă emisiune cu năbădăi, spre exemplu, studioul a fost chiar asaltat de flamingo, pe care au reușit să îi potolească doar cu un pahar de bule.


Ieri, artistul principal a fost George Ezra. Mîhăi a venit pregătit, cu câteva viniluri, pe care să le dea cântărețului la semnat. Silviei nu i-a scăpat nimic, astfel că a ținut în picioare tot departamentul de investigații marca Morning Glory. Adică toate cozile la care stau festivalierii sunt înregistrate și analizate, iar moda de Electric Castle e și ea pusă la punct. După atâta muncă, și-a meritat și răsplata. Am auzit-o cerând cu bucurie „Mai toarnă-mi și mie niște Sangria!”.

Primul interviu a fost cu Mihai Păun, „tatăl” festivalului. Acesta a povestit despre schimbările prin care a trecut festivalul în ultimii zece ani și despre cum își dorește ca lumea să se bucure de natura din Bonțida și de pe lângă castel. Se depun eforturi epuizante, cu două luni înainte de festival, pentru a atinge acest ideal. El recomandă festivalierilor să se cazeze cu mult curaj la camping, unde se pot bucura de o veritabilă experiență de Electric Castle. În plus, Mihai a povestit cum ar dori ca, în zona de camping, să planeze 10.000 de copaci în următorii cinci ani, pentru a ajuta natura. Anul acesta au reușit să pună 2.000.


Infrastructura e una dintre cele mai mari bătăi de cap. Satul Bonțida, de aproximativ 2.500 de locuitori, nu are infrastructura necesară pentru a primi, în valuri dense, în jur de 50.000 de vizitatori. Așa că, drumurile, semnele, rutele și planul de călătorie al mijloacelor de transport înspre și dinspre festival reprezintă o chestiune de logistică pe care încearcă să o îmbunătățească de la an la an. 

Pentru discuția integrală, ascultați emisiunea de ieri, sub formă de podcast, la noi pe site!

Rock News

Mai mult
Duff McKagan, despre Lemmy, primele concerte Guns N’ Roses și momentele care au rămas în istoria rockului
Rock News

Duff McKagan, despre Lemmy, primele concerte Guns N’ Roses și momentele care au rămas în istoria rockului

Duff McKagan, basistul Guns N’ Roses, a povestit despre întâlnirea sa cu Lemmy, influența pe care liderul Motörhead a avut-o asupra lui și câteva dintre cele mai puternice momente ale carierei sale. De la primele concerte Guns N’ Roses la Londra și apariția de la Donington din 1988 până la ultimul concert Black Sabbath de la Villa Park, McKagan își amintește de oamenii și experiențele care i-au marcat parcursul în rock.

Anca Niță
peste 2 ore