Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Heart își anulează turneul din cauza tratamentului preventiv pentru cancer al lui Ann Wilson

Ann Wilson a dezvăluit că a trecut recent printr-o „procedură medicală de rutină”, în urma căreia medicii i-au recomandat „ședințe de chimioterapie preventivă”, anunță CNN. Datele rămase din turneul Heart au fost anulate, cu promisiunea că 2025 va fi anul revenirii pe scenă.

miercuri, 3 iulie 2024

La sfârșitul lunii mai, Heart și-a anulat turneul european, astfel încât solista Ann Wilson să poată fi supusă a ceea ce ea a descris ca fiind o „procedură medicală de rutină”. Acum, datele rămase din turneul „Royal Flush” al trupei, americane, au fost anulate.

„Am suferit o operație pentru a elimina ceva care, după cum s-a dovedit, era canceros”, spune Wilson. „Operația a avut succes și mă simt bine, dar acum medicii mă sfătuiesc să urmez ședințe de chimioterapie preventivă și am decis să o fac”.

„Vă rog să știți că am de gând să mă întorc pe scenă în 2025. Echipa mea rezolvă aceste detalii și vă vom anunța planul cât de curând putem”.

„Aceasta este doar o pauză”, conchide ea, „Mai am multe de cântat”.

Turneul din SUA al trupei era programat să înceapă pe 30 iulie, alături de Def Leppard și Journey, urmat de o serie de spectacole în care Heart era headliner.

Foto: Getty Images/ Guliver.

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
10 ore în urmă