Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Radu Almășan, despre „Bosquito 25”, în direct la „Rock Driver cu Cristian Hrubaru”

Radu Almășan, solistul trupei Bosquito a venit la emisiunea „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” și a povestit despre surprizele pe care le-a pus la cale pentru concertul care va marca 25 de ani de activitate ai formației și despre planurile pentru acest an.

luni, 24 februarie 2025

Radu Almășan de la Bosquito ne-a făcut, zilele trecute, o vizită. Acesta a venit la emisiunea „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” și a discutat despre concertul aniversar de la Sala Palatului de mâine.

Au mai rămas foarte puține bilete, iar formația e mândră de acest rezultat.

„Se poate și fără super multă mass media. Se poate și fără să tragi în toate felurile de tine la sală. Dacă noi am putut ajunge aici, mergând din club în club, poți și tu! Dacă măcar o singură persoană e inspirată de această energie, eu sunt mulțumit!”, a încurajat Radu Almășan tinerii artiști. 


Acesta a susținut chiar că ar vrea să încerce să lase un singur afiș pe ușa Sălii Palatului și să vadă câți oameni ar cumpăra bilet, cu minimum de efort de promovare. 

Trupa va avea o vară plină. Bosquito va cânta la „Bikers For Humanity Rock Fest”, la Brezoi, la „Snow Fest” și vor urca pentru prima dată pe scenă la „Electric Castle”. „Admirăm festivalul Electric Castle de mult timp și faptul că vom cânta în aceeași zi cu Queens Of The Stone Age e incredibil!”, a exclamat Radu. 

Acum e și mai ușor să fii la curent cu activitatea Bosquito. Trupa a lansat site-ul oficial recent.

Rock News

Mai mult
The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch
Rock News

The Prodigy marchează 30 de ani de la lansarea piesei „Breathe” printr-o ediție specială pe vinil de 12 inch

Trupa a anunțat că noua ediție va fi lansată pe 13 noiembrie, la două zile după aniversarea oficială a piesei, care a apărut pe 11 noiembrie 1996.

Anca Niță
7 ore în urmă