Format în 1977, U.K. a reunit patru dintre cei mai respectați muzicieni ai scenei prog: John Wetton (vocal/bas), Allan Holdsworth (chitară), Bill Bruford (tobe) și Eddie Jobson (clape/vioară). Trupa a activat inițial până în 1980, lansând două albume de studio, „U.K.” (1978) și „Danger Money” (1979), înainte de o reuniune temporară între 2011 și 2015
Pasiunea pentru acest gen a început pentru Adrian Vandenberg în adolescență, cu trupa olandeză Focus și chitaristul Jan Akkerman, eroi naționali în ochii tânărului muzician, de asemenea, olandez. După succesul lor în Anglia și America, Vandenberg a descoperit și primele albume Yes, apreciind felul în care combinau structurile complexe cu un sound mai rock, în special pe „Roundabout”.
Muzicienii britanici ai vremii, spune el, reușeau să facă din compoziții extrem de elaborate ceva care suna firesc și accesibil. Chitariști precum Allan Holdsworth au influențat generații întregi, inclusiv pe Steve Vai și Joe Satriani, prin tehnicile lor inovatoare și printr-o modestie scenică surprinzătoare.
Allan Holdsworth era extrem de talentat, dar și subestimat ca influență, din cauza tehnicilor pe care le-a inventat și a modului său unic de a cânta.
Oameni precum Steve Vai și Joe Satriani nu ar suna cum o fac acum, dacă nu ar fi existat el. Și era foarte modest: stătea acolo cu Stratocaster-ul lui ponosit, părând mai degrabă un contabil decât un chitarist rock! Dar când îi auzeai cântatul, te intimida imediat. Era la un alt nivel.
Un alt element esențial era echilibrul dintre virtuozitate și accesibilitate: basistul și vocalistul John Wetton, alături de toboșari de renume precum Bill Bruford sau Terry Bozzio și clăpari precum Eddie Jobson, ofereau spectacole memorabile, fără a sacrifica claritatea muzicală.
Vandenberg povestește că, testând niște boxe noi acasă cu un album de referință al acelor ani, a realizat cât de înaintea vremurilor era muzica respectivă și cât de actuală rămâne și astăzi. Ca muzician, mărturisește că este „invidios” pe lejeritatea cu care acei artiști făceau muzica complexă să pară simplă.
Yes au demonstrat că poți scrie rock progresiv cu influențe rock, dar UK au dus asta și mai departe. Ei făceau ca muzica complexă să sune atât de ușor, ceea ce mă face foarte invidios.
Adrian Vandenberg și-a construit cariera între hard rock și prog, contribuind la marile hituri Whitesnake și revenind apoi cu proiecte proprii, precum MoonKings și relansarea formației Vandenberg.
