Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Charlie Benante: Următorul album Anthrax va fi „mai agresiv și mai nervos” decât cele dinainte

Charlie ne garantează și că ceilalți membrii ai formației „au încercat să își depășească limitele și să scoată numai piese una și una”.

duminică, 3 iunie 2018

Știm că Anthrax este una din trupele tale favorite, drept pentru care ne-am decis să îți satisfacem apetitul de informație despre ei. Charlie Benante, toboșarul grupului, spune despre următorul lor album că va fi „mai agresiv și mai nervos”.

Într-un interviu acordat publicației online Metal Rules, Benante mărturisește că „pentru Worship Music, nu am avut nici un fel de așteptări. Eram sigur că discul era incredibil, dar nu îți poți da seama cât de reușit este până când îl ascultă alți oameni și îți oferă un răspuns.”

„Am învățat, de-a lungul anilor, că noi credem că suntem așezați pe o mină de aur, dar, atunci când aurul acela iese la suprafață, realizezi că nu are nicio valoare,” adaugă toboșarul. „Piesele de pe albumul la care lucrăm acum sunt mai agresive și mai nervoase, dar asta numai din cauza climatului în care trăim acum, care se oglindește în muzică.”

Charlie ne garantează și că ceilalți membrii ai formației „au încercat să își depășească limitele și să scoată numai piese una și una”.

Anthrax s-au alăturat celor de la Slayer în cadrul turneului lor de adio, împreună cu Lamb Of God, Testament, Behemoth și Napalm Death.

Ultimul material lansat de Anthrax a fost „Kings Among Scotland”, apărut pe 27 aprilie, prin intermediul Megaforce.

Foto: Facebook

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
3 ore în urmă