Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Halestorm interpretează acustic piesele „Vicious” și „Amen”

Deși ne place la nebunie Halestorm, parcă vocea lui Lzzy sună chiar mai mișto acustic. Tu ce zici?

luni, 30 iulie 2018

Halestorm au lansat luna asta, pe 27 iulie, cel de-al patrulea disc al carierei lor, intitulat „Vicious”, prin intermediul casei de discuri Atlantic. Cu această ocazie, solista Lzzy Hale și chitaristul Joe Hottinger au trecut pe la sediul postului de radio Bandit Rock, din Suedia, unde au interpretat piesele „Vicious” și „Amen”.

Discul a fost produs de Nick Raskulinecz, care a mai colaborat până cum cu trupele Rush, Korn, Alice In Chains și Deftones. Tot Nick a produs cel de-al treilea EP de coveruri al Halestorm, „ReAniMate 3.0: The CoVeRs eP”, apărut în luna ianuarie a anului trecut.

Într-un interviu acordat celor de la iHeartRadio, trupa afirmă despre titlul albumul că este influențat de tema acestuia – emanciparea și depășirea obstacolelor. „Din punct de vedere al tematicii, discul ăsta este despre depășirea lucrurilor care te țin pe loc, indiferent că este vorba despre ceva personal, despre conflictele tale interioare, sau despre altcineva, despre stadiul în care se află lumea astăzi. Este centrat pe modalitățile prin care poți trece peste toate aceste lucruri. Nu este despre cum să fii puternic, este mai mult de atât. Trebuie să fii aprig.”

Conform Blabbermouth, Hottinger a mai declarat despre acest album că ar „conține cel mai heavy material de până acum”. Tu l-ai ascultat? Cum ți se pare?

Foto: Facebook

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
6 ore în urmă