Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Ghost a doborât recordul de săptămâni petrecute pe prima poziție în Billboard Mainstream Rock Songs

Iată ce piesă s-a aflat pe prima poziție șapte săptămâni consecutiv.

joi, 16 august 2018

La începutul lunii iulie, Ghost a ocupat, pentru a doua oară în carieră, prima poziție în clasamentul Billboard Mainstream Rock Songs, cu single-ul „Rats”. La momentul actual, „Rats” se află pe primul loc în topul menționat de șapte săptămâni, doborând celelalte recorduri de anul acesta.

Această melodie este extrasă de pe albumul „Prequelle”, care a apărut pe 1 iunie și pentru care am scris și un review. Videoclipul ei a adunat, de la lansare și până acum, aproximativ 11 milioane de vizualizări.

Prima piesă a suedezilor care a ocupat poziția fruntaşă în Billboard Mainstream Rock Songs a fost „Square Hammer”, rămânând în fruntea clasamentului pentru două săptămâni, în ianuarie-februarie 2017.

Pe lângă „Rats” și „Square Hammer”, trupa lui Tobias Forge a mai avut două cântece în acest top: „Cirice” (locul al patrulea, 2015) și „From The Pinnacle To The Pit” (locul al cincilea, 2016).

Pe 25 octombrie, Ghost va începe un turneu denumit „A Pale Tour Named Death” pe teritoriul Americii de Nord. Acesta se va extinde și în Europa începând cu luna februarie a anului viitor. 

Foto: Facebook

Rock News

Mai mult
Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026
Rock News

Line-up complet pentru Gala Folk Bun 2026

Nicu Alifantis, Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii și mulți alții urcă pe scena Sălii Luceafărul pe 7 și 8 decembrie, pentru cea mai mare sărbătoare a folkului - Gala Folk Bun.

Irina-Maria Marinescu
7 ore în urmă