Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Disturbed lansează piesa „A Reason To Fight”, extrasă de pe albumul „Evolution”

„Mesajul piesei «A Reason To Fight» este unul foarte personal,” spune solistul David Draiman. „Cu toții am văzut oameni de care ne pasă căzând victime dependențelor.”

duminică, 23 septembrie 2018

Disturbed au lansat videoclipul melodiei „A Reason To Fight”, acesta fiind cel de-al doilea  single aparținând de discul „Evolution” care ne ajunge la urechi. Clipul a fost regizat de același Matt Mahurin (U2, Metallica) care s-a ocupat și de vizualul piesei „The Sound Of Silence” („Immortalized”, 2015), conform Blabbermouth.

„Mesajul piesei A Reason To Fight este unul foarte personal,” spune solistul David Draiman. „Cu toții am văzut oameni de care ne pasă căzând victime dependențelor. Dan [n.r. Donegan, chitarist] mi-a schițat o idee pentru piesa asta și am rezonat foarte tare cu ea.”

Într-un interviu recent, cântărețul chiar declara că ar fi mulțumit să lase ca moștenire acest disc, dacă ar fi cel din urmă. „Dacă aș muri după ce apare acest album, nu m-ar deranja ca el să fie ultimul lansat,” spune artistul. „Mereu am avut un obiectiv – ca toate piesele de pe un album să aibă potențial de hit,” continuă solistul.

Noul album semnat Disturbed, „Evolution”, va apărea pe piață la data de 19 octombrie.

Iată aici lista de piese a discului:

  1. Are You Ready
  2. No More 
  3. A Reason To Fight
  4. In Another Time
  5. Stronger On Your Own
  6. Hold On To Memories 
  7. Savior of Nothing
  8. Watch You Burn
  9. Best Ones Lie
  10. Already Gone

Pe lângă melodiile de mai sus, se adaugă alte câteva pe ediția deluxe a albumului:

  1. The Sound Of Silence [live] (cu Myles Kennedy) 
  2. This Venom
  3. Are You Ready (Remixat de Sam de Jong) 
  4. Uninvited Guest

Foto: Facebook

Rock News

Mai mult
Duff McKagan, despre Lemmy, primele concerte Guns N’ Roses și momentele care au rămas în istoria rockului
Rock News

Duff McKagan, despre Lemmy, primele concerte Guns N’ Roses și momentele care au rămas în istoria rockului

Duff McKagan, basistul Guns N’ Roses, a povestit despre întâlnirea sa cu Lemmy, influența pe care liderul Motörhead a avut-o asupra lui și câteva dintre cele mai puternice momente ale carierei sale. De la primele concerte Guns N’ Roses la Londra și apariția de la Donington din 1988 până la ultimul concert Black Sabbath de la Villa Park, McKagan își amintește de oamenii și experiențele care i-au marcat parcursul în rock.

Anca Niță
peste 2 ore