Peste 365 de voluntari Bikers for Humanity au transformat, pentru un weekend, satul Farcaș într-un adevărat șantier al solidarității. În localitatea cu aproximativ 200 de locuitori, motocicliști, voluntari și susținători ai cauzei au lucrat împreună pentru primul episod al proiectului dedicat construirii Centrului Terapeutic pentru Copiii cu Autism, dezvoltat împreună cu Asociația Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor Focșani.
10 000 de oameni în public sâmbătă, patru seri și 21 de trupe au făcut ca această ediție Bikers For Humanity Rock Fest să fie cea mai de succes de până acum. Formația Bucovina a devenit Ambasador Oficial Bikers For Humanity, iar organizația a serbat zece ani de activitate la unul dintre cele mai mari evenimente de rock românesc și nu numai!
Sâmbătă dimineață, Centrul De Transfuzie Sanguină Ploiești a fost arhiplin. Mai bine de 300 de persoane au fost prezenti în cadrul acțiunii BFH, în parteneriat cu campania #RomâniaAreSângeDeRocker, marca „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”
Sâmbăta aceasta, Bikers For Humanity organizează acțiunea anuală de donare de sânge la Centrul De Transfuzie Sanguină de la Ploiești. Donatorii vor primi, în schimbul cardurilor primite la donare, un abonament la Bikers For Humanity Rock Fest 2026!
Nelu Dumitrescu a venit ieri la „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” cu un single nou, special creat pentru compilația „MusInk For Humanity”. Piesa a fost ascultată în premieră la Rock FM, după o discuție despre ce se mai întâmplă în viața trupei Iris Nelu Dumitrescu.
Bikers For Humanity a anunțat line-up-ul final pentru petrecerea de „încălzire” înainte de festivalul de la Brezoi. Evenimentul de pe 25 martie va avea loc la Quantic, iar pe scenă vor urca Trooper, Nuanțe și ZOB. Facerea de bine va suna demențial!