Este seara zilei de 5 iunie 1968. Din Haight-Ashbury, epicentrul mişcării hippie californiene, un cartier al San Francisco, tineri hippies se împrăştie în tot oraşul, distribuind gratuit exemplare din Express Times, ziarul underground. Pe prima pagină, cu litere de-o şchioapă, stă scris „Kennedy Shot Again”
Cu toții, cel puțin o dată in viață, ne-am descoperit luând decizii curioase, periculoase, la capătul cărora neașteaptă un soi de aventură nemaivăzută. Pentru mulți dintre noi, deciziile astea nu-s nici intense nici cu adevărat marcante. Pentru Janis Joplin, destinul a vrut altceva
Janis Joplin, una dintre cele mai autentice voci ale scenei blues rock care a ieșit pe scena contraculturii psihedelice de pe Coasta de Vest la sfârșitul anilor 60, are înregistrate numai două albume solo și alte două cu trupa sa, Big Brother and the Holding Company.
Ultimul album de studio al lui Janis Joplin, "Pearl", va face obiectul unei relasări, la aniversarea de 50 de ani. Discul, de patru ori certificat "platină" de RIAA va fi relansat în aprilie.