Săptămână plină de underground: Pinholes lansează „Astenie”, The Strizzers revin „Aproape Acustic”, iar vineri urcă pe scenă Guantanamo, Static Reverie și The Trademark. Sâmbătă: Avoid Humanity, Tourist, Silence Is Violence și debutul „Rift Of Hades”.
Dacă ai impresia că pe muzica melancolică nu se dansează, află de la Pihnholes și Getchoo că se poate! Ne mai delectăm săptămâna asta și cu cele mai bune piese Joy Division la concertul trupei tribut Division Of Joy. Vă reamintesc, totodată, că perioada de înscriere pentru șansa de a deschide festivalul „Punk Apocalypse” se apropie de final.
În serile mohorâte și ploioase, cel mai frumos e să te aduni cu prietenii în locuri energice, cu muzică bună! Iată ce opțiuni avem săptămâna aceasta, de la lansarea trupei Pinholes, la concertul The Schnitzels, până la turneul trupei chiliene Bitterdusk.
Așteptarea a luat sfârșit, fani ai metalcore-ului! Taking Back August va scoate curând albumul pe care îl așteptăm de mult timp și îl va sărbători cu un turneu național. Trupele Eyedrops și Pinholes pleacă și ele prin țară, iar Far Away From Earth și Glavan își vor afișa latura mai liniștită
Underground-ul o duce foarte bine și în această săptămână. Vom avea ocazia să participăm la multe concerte, de toate stilurile, pentru toate gusturile, iar eu voi avea onoarea să fac parte din juriul concursului ARTmania, de joi
În ediția de marți a emisiunii „Rock Driver cu Cristian Hrubaru”, am vorbit despre două dintre cele mai prestigioase evenimente de muzică rock, „Posada Rock Festival”, care tocmai a luat sfârșit, și „Constelații Rock”, a cărui gală are loc în weekend
În după-amiaza aceasta, au fost prezentate cele mai mișto noutăți din lumea rockului underground la „Rock Driver cu Cristian Hrubaru”, prin lansarea rubricii săptămânale „Rock The Underground cu Irina Marinescu”